Secolul XX e un secol cu o zguduitoare istorie - (реферат)

Secolul XX e un secol cu o zguduitoare istorie - (реферат)

Дата добавления: март 2006г.

    Secolul XX e un secol cu o zguduitoare istorie

Secolul XX e un secol cu o zguduitoare istorie. Noi nu numai am trecut printr-o criza complicata a vietii social-politice ci ne-am pomenit in fata unor probleme teoretice absolut noi. Am experimentat cu dezmembrarea unor forme a gindirii politice. Problemele trecute cu vederea de ginditorii sec. 18-19 au iesit pe neasteptate pe prim plan. Cea mai importanta caracteristica a evolutiei gindirii politice contemporane devine aparitia noii puteri : puterea constiintei mitice. Aceasta a ridicat pe valul schimbarilor noul detinator al puterii : multimea. ”

Traim o epoca a maselor individul dizolvindu-se in mlastina multimi conformiste. ”Tendinta spre conformism in societatea contemporana e mai adinca decit altadata ; standartizarea gindurilor si actiunilor au o anvergura nationala si chiar continentala”. Aceasta a impulsionat aparitia noii stiinte: psihologia multimii care a elucidat esenta irationala a maselor si pericolele legata de aceasta realitate.

”Importanta elementelor irationale in politica se poate pentru totdeauna lega de numele lui G. Lebon, primul teoretician al psihologiei multimii. Subliniind, cu unele exagerari, realiile comportamentului uman in conditiile unei multimi, autorul ne-a stabilit in fata unor fenomene periculoase , care erau cunoscute dar nu erau luate in seama si astfel a zguduit conceptia traditionala a individualitatii umane pe care se baza doctrina clasica a democratiei si legenda revolutionara democratica.

Pe de alta parte politica clasica ignora cunostintele elementare privind psihologia multimii. Dizolvindu-se in masa individul isi pierde interesele personale pentru a se supune celor comune, sau mai bine zis prezentate drept comune de catre lideri. Orice politica ce se bazeaza pe interesele si ratiunea omului, indeosebi in societatea de masa priveste totul in rozul teoriilor economice si sociale abstracte. Ea nu vede omul in toata complexitatea sa, trecind cu vederea emotiile, memoria, dorintele si miturile sale. Propriile iluzii ea le considera reale. Creata si condusa de modele stiintifice, o astfel de politica clara si logica ar fi binevenita unui grup de filozofi, oameni de stat si savanti, insa maselor acesta politica le este absolut straina. “Politica este o actiune neintrerupta si da nastere unor structuri permanent active prin acesta fiind identica economiei, insa politica este superioara economiei introducind in joc sentimente, pasiuni, convingeri nesupunindu-se regulilor contabilitatii”

Multimea detroneaza bazele democratiei , zidite de burghezia liberala si renascuta de sociali-democrati. Cei din urma au tins spre o guvernare prin intermediul unei elite alese prin intermediul votului universal. Politica lor, determinata de realiile economice si care refuza sa observe realiile psihologice, este sortita unei permanente instabilitati. Au o conceptie eronata privind natiunea, societatea, epoca. Dar anume o astfel de epoca revolutionara si atrage dupa sine multimile. Si ele necesita o noua politica. In fine economia, stiinta urmeaza legile istorice, iar politica trebuie sa urmeze legile naturii umane. Orinduirea contemporana s-a bazat pe mitul egalitatii umane, iluzia egalitatii insa este detronata de dura realitate. ”E o permanenta inegalitate intre oameni, ei impartindu-se in doua categorii: lideri si condusi. Ultimii sunt o majoritate ce necesita existenta unei autoritati care ar lua deciziile si careea s-ar putea pe deplin supune. ”Stihiinic multimea tinde nu spre o democratie ci spre o dictatura, aceasta tendinta fiind un perpetuu factor de destabilizare sociala si izvor al pericolului pentru societatea democratica contemporana.

Stabilitatea societatilor occidentale a instaurat ideea precum ca masele nu ar fi un element social si nu ar prezenta un pericol deosebit. Aceasta conceptie ar arata urmatoarele : multimile sunt grupari de oameni ce se aduna in afara institutiilor si in contrariul lor, pe o baza temporara; asadar multimile sunt asociale si asocial formate. Ele sunt rezultatul descompunerii continue a grupurilor si claselor. Membrii multimii, plebsul, ar fi oameni ce nu apartin unor structuri sociale anumite, ce exista in afara structurilor sociale, fiind restrinsi in ghetto si downtown fara o ocupatie si scopuri stabile, traind in afara legii si obiceiurilor. Oricum s-ar crede ca asa este. Respectiv pentru un sociolog multimea nu ar fi un fenomen autentic, nici semnificativ sau nou, este doar un epifenomen. Societatea este ordinea, iar multimea dezordine, si in fine mai mult un fenomen colectiv decit social. Insa aparitia unor conceptii atit de consensuale au fost generate de un subtil specific. Societatea ce are o puternica baza practica si juridica, e toleranta fata de fenomenele nonconformiste. Natura lor asociala, anormala, nu afecteaza stabilitatea lucrurilor. Insa cind o societate se zguduie sub atacuri externe, atunci pericolul securitatii interne si externe amplifica riscul ce-l prezinta aceste fenomene de masa pentru societate. Si ele incep a fi socotite drept periculoase si anormale si multimile de muncitori incep a fi analizate in termeni psihiatrici si criminologici.

Psihologia multimii a raspuns la aceasta stare de lucruri prin descoperirea celor trei elemente constitutive ale noii stiinte:

    masele sunt un fenomen social;

fenomenul de sugestie explica dizolvarea individului in multime; hipnotizarea este modelul comportamental al liderului in masa.

S-a si formulat un sistem de conceptii privind fenomenul multimii, sistem constituirea caruia este legata de numele marelui teoretician al domeniului: Gustav Lebon. Conceptiile ar fi urmatoarele:

1. Multimea in sens psihologic este o comunitate umana, ce este caracterizata de o comuniune psihica si nu este o adunare de indivizi intr-un loc oarecare. 2. Individul actioneaza ca si multimea, insa primul constient, iar cea din urma inconstient sub impulsul unor pasiuni irationale. Findca constiinta poatra un caracter individual, iar inconstientul este colectiv

3. Multimile sunt conservatoare, in pofida modului de actiune revolutionar. Ele sfirsesc prin a renaste tot ce au deturnat anticipat, caci pentru ele ca si pentru toti aflati in hipnoza, trecutul e mult mai important decit prezentul. 4. Multimea, care n-ar fi cultura, doctrina sau pozitia sociala a membrilor sai are nevoie de sustinerea unui lider. El nu le convinge prin argumente rationale sau violenta. El ii seduce drept un hipnotizator prin autoritatea sa. 5. Propaganda (sau comunicarea) are obaza irationala, convingeri colective si drept prim instrument–sugestia. O buna parte a actiunilor noastre sunt efecte ale convingerilor. Intelectul critic, lipsa convingerii si pasiunile sunt bariere ale actiunii. Sugestia le poate trece, deaceea propaganda adresata multimii trebuie sa foloseasca un limbaj alegoric- energic si imaginativ, cu formulari simple si autoritare.

In fine orice partid, mass-media, profesionisti in domeniul publucitatii si propagandei folosesc principiile lui Lebon, trucurile si regulile sale. Insa nimeni nu va recunoaste aceasta, caci in acest caz intregul instrumentariu propagandistic al partidelor, defileurile conducatorilor la televiziune, sondarea opiniei publice ar deveni ceea ce sunt: elemente ale strategiei de masa, bazindu-se pe ideea irationalitatii multimii. Multimilor li s-ar spune cu placere ca sunt irationale, dar e interzis : lor li se insufla contrariul. 6. Politica, scopul careea este conducerea maselor (a unui partid, clasa, natie) prin necesitate e o politica nelipsita de fantezie. Ea trebuie sa se bazeze pe o idee suprema (revolutie, patrie) fie aceasta si o idee - fix care se insufla in constiinta fiecarui om al multimii pina ce ea s-ar transforma ulterior intr-o convingere de nestramutat si s-ar revarsa in actiuni colective.

Aceasta stare de lucruri deschide calea unor personalitati, ce cunscind regulile jocului cu multimea ar putea distruge in calea sa totul la ce au aspirat generatii intregi. Astfel de personalitati nu au intirziat sa apara : Robespierre, Napoleon, Hitler, Stalin e doar un inceput de lista. Probabil inca vom asista la noi spectacole pretul tichetei fiind viata, prea mari valori s-au pus in joc de acest nou tiran care este multimea.

In prezent, cunoasterea psihologiei multimii pentru conducatorul politic inseamna nu atit o posibilitate de a conduce cu masa, astazi pentru unii guvernanti mediocri acesta a devenit prea complicat, ci cel putin sa nu fie condusi de ea.

Structurind descoperirile sale Lebon genereaza o clasificare conventionala a multimilor:

    1. Multimea neuniforma.
    a) Anonima (gloata in strada)
    b) Nonanonima ( adunarile parlamentare, juratii etc. )
    2. Multimea uniforma .
    Sectele (politice sau religioase)
    Castele (muncitorimea, militarii, fetile bisericesti etc. )
    Clasele (burghezia, proletariatul)

Un alt cercetator in domeniu E. Canetti a evoluat calitatile unei multimi: 1. Multimea tinde sa creasca fara a avea hotare de limita. Daca limitele sunt artificiale–prin crearea institutiilor ce ar mentine izolarea multimii, apare pericolul eruptiei sale.

2. In interiorul multimii domina egalitatea ce este un factor absolut al existentei si viabilitatii multimii.

    3. Multimea tinde spre densitate.

4. Multimea are nevoie de o directie. Existenta unui scop comun nimiceste interesele individuale ca fiind periculoase pentru multime.

Comportamentul colectiv uimeste prin irationalitatea sa criminala, psihologul englez Bartlett exprimindu-se in aceasta directie astfel : “Marele mister al oricarui comportament este comportamentul social. Am fost nevoit sa-l studiez toata viata mea, dar n-as pretinde ca l-am inteles si ca-l cunosc. Mi-am facut impresia ca am patruns in esenta firii individului, fara a incerca insa sa prezic comportamentul lui in grup. ”

Actiunile intreprinse de multimile revoltate au generat o teorie a “multimii criminale” dezvoltata de Lombrozo si Sigeli. Lombrozo considera ca multimile sunt compuse din indivizi cu caracter delicvent si sunt condusi la fel de astfel de indivizi. Psihologia multimii poate fi privita drept o parte a antropologiei criminale, caci criminalitatea e un elemant indisolubil al oricarei multimi. Se observa o tendinta generala de creare a unei doctrine juridice pentru pedepsirea crimelor multimilor. Sigeli pe de alta parte considera “multime criminala” toate miscarile sociale, politice de la anarhisti la socialisti si desigur muncitorii in greva, partasii mitingurilor de strada. Asadar multimile si-au deschis calea in politica prin aspectul criminal al actiunilor sale.

O cauza a actiunilor distrugatoare ale multimilor este desigur opinia de masa extrem de instabila. Savantul englez Mc Dougall a subliniat un sir de cauze evidente ale acestei instabilitati:

1. Dezmembrarea si slabirea crezurilor antecedente, care si-au pierdut puterea si nu mai pot directiona opinia schimbatoare a multimii. Locul fostei credinte este ocupat de un sir de opinii particulare fara trecut si viitor. 2. Puterea crescinda a multimii ce intilneste tot mai putine contrabalantari, drept rezultat fiind existenta unui flux deosebit de idei ce se manifesta tot mai liber, intilnind tot mai putine obstacole. Avind in vedere puterea de astazi a multimii, orice opinie ce ar poseda suficient farmec ar capata o putere tiranica, incit era gindirii libere ar disparea pe mult timp. 3. Presa ce raspindeste opinii contradictorii. Astfel nici o opinie nu se poate stabili definitiv si este sortita disparitiei inainte de adeveni o opinie comuna.

Presa detine si astazi o anumita putere dar numai fiindca oglindeste opiniile multimii. Devenind un agent informational, presa s-a dezis de implementarea in masa a carorva doctrine. Oare unde s-ar putea gasi astazi un ziar atit de bogat incit redactorul sa-si exprime propriile sale opinii? Ascultarea opiniei multimii astazi este un moment deosebit de important pentru presa si guvernanti. Ce ecou a avut o actiune sau un proiect legislativ– iata ce trebuie ei permanent sa cunoasca. Cindva se spunea ca politica nu trebuie sa se conduca de sentimente si pasiuni, insa ce e de spus astazi cind politica tine tot mai mult de starile de spirit a unei multimi instabile, supunindu-se sentimentelor si nu ratiunii. Cauzele relevate de Mc Dougall genereaza o lipsa de posibilitati pentru guvernatori in a conduce cu opinia publica. Oamenii de stat in loc sa directioneze opinia multimii, o urmeaza si aceasta le sorteste unei instabilitati permanente in fapte .

E deosebit de importanta elucidarea caracteristicelor specifice ale unor multimi, ce au fost instituite de constitutiile statelor democratice contemporane : multimea electorala si cea parlamentara.

Calitatile preponderente ale multimii electorale sunt irationalitatea, lipsa unui spirit critic, incredere naiva si unilateralitate. Liderul trebuie sa cunoasca cum sa placa, sa fie atragator, sa stie a folosi pasiunile multimii. E necesara distrugerea pozitiilor oponentilor fara insa a face uz de argumente rationale, caci ele nu servesc la nimic. Programul electoral nu trebuie sa fie prea categoric, aceasta va da posibilitati de opozitie concurentilor. Promisiunile exagerate impresioneaza la moment si apoi nu obliga la nimic. Se poate observa si actiunea factorului sugestiei. Oratorul ce va sti sa o foloseasca si va gasi o noua formula verbala ce va oglindi opinia majoritatii va invinge cu siguranta

Multimile parlamentare sunt la rindul sau neuniforme si nonanonime. Regimul parlamentar este idealul tuturor popoarelor civilizate contemporane, insa la baza lui s-a pus o conceptie psihologica eronata : precum ca mai multi oameni ar putea lua o hotarire mai inteligenta decit fiind putini. Romanii spuneau : Senatores omnes - boni viri, senatus romanus - mala bestia, iar Solon mentiona : ”Fiecare atenian in parte e o vulpe hitra, dar cind atenienii se string la adunarile populare in Pnix devin o turma de oi”. In fiecare partid exista un lider care directioneaza opinia, deputatii fiind in plus constrinsi de opinia electoratului sau. Daca un parlamentar ar propune un proiect legislativ ce ar ridica inlesnirile acordate cetatenilor, alti membri simtind frica in fata opiniei alegatorilor sai vor vota mai mult decit probabil pozitiv cu toate ca aceasta actiune ar putea influenta negativ bugetul statului. Lebon cercetind aceasta problema spunea ca ar fi stupid de considerat ca patruzeci de academicieni ar actiona altfel decit patruzeci de cumetre consatene. Trecind cu vederea problemele date, parlamentele sunt inventia superioara gasita de popoare pentru autoguvernare si intru limitarea posibilitatii unei tiranii personale. Parlamentul e idealul elitei umane. De fapt, insa parlamentul prezinta un pericol dublu : guvernare instabila si limitarea progresiva a libertatii si initiativei personale. Aici s-ar putea aminti citatul lui Zinoviev : ”Ideile adinci si veridice sunt individuale, iar cele false si superficiale sunt de masa. In multime poporul cauta orbire si sensatie. ” Care ar fi atunci elementul-nucleu al unei multimi, catalizatorul opiniilor si actiunilor sale? Desigur ca liderul multimii. Rolul marilor lideri este de a crea o credinta, fie aceasta religioasa, politica sau sociala, intr-o opera, idee sau om. A-i da omului credinta inseamna a-i inzeci puterile. Liderul multimii deseori singur este hipnotizat de idee devenind apostolul ei. Totul tace in fata convingerii sale absolute, interesele personale, familia–totul fiind jertfa ideei. Fiind deseori o personalitate intr-un anumit sens anormala liderul multimii revoltate devine inima ei concentrind in actiunile si cuvintele sale quintesenta pasiunilor si sentimentelor ale supusilor sai. Anume seminebunii ca Pierre Lermitt si Luther au zguduit lumea. Deosebirea dintre un lider adevarat al multimii si un simplu om politic e evidenta. Danton ramine a fi un orator abil, un mester al subtilitatilor de stil, pe cind Robespierre e un proroc, pentru el lupta pentru putere si lupta pentru interesele poporului sunt identice.

O calitate importanta a unui lider de multime este predominarea curajului asupra intelectului. Oameni capabili sa analizeze situatia si sa propuna o iesire din situatie in politica ca si peste tot sunt multi. Insa teoria adevarata si rationamentul abil nu inseamna nimic fara o vointa a actiunii si convingerii de oameni. Deci cutezanta, curajul sunt calitati ce transforma posibilitatea in realitate, rationarea in actiune.

Gustav Lebon vorbind despre lideri spunea ca : ”Liderul multimii poate fi uneori inteligent si invatat insa in general aceasta ii este de prisosinta mai mult decit necesar. Observind complexitatea lucrurilor, dind posibilitate de a le analiza si explica intelectul manifesta indulgenta si esential slabeste intensitatea convingerii necesara propagatorului Marii lideri ai tuturor epocilor si indeosebi a celor revolutionare au fost oameni limitati desi faceau lucruri mari.

In prezent fenomenul multimii este in crescinda activitate, situatiile in care guvernele nu a putut actiona vehement si rapid devenind posibilitati de manifestare a intereselor specifice de masa, instrument al promovarii fiind in primul rind violenta .

Voi mentiona doar doua situatii curente si bine cunscute de opinia publica fiind destul de bine luminate de mass-media. Prima miscare de masa pe care as vrea sa o elucidez este mineriada sfirsitului anului 1998 din Romania. Analizind cele intimplate putem vedea ca principiile unei psihologii de masa sunt respectate intru totul. In primul rind au fost un sir de actiuni nepopulare din partea guvernului incercarea de a inchide minele aprinzind nemultumirea masei de mineri. Actiunile fortelor de ordine fiind nu in calitate de bariera ci drept un catalizator ce a marit convingerea multimii precum ca statul a devenit inamicul lor si unica iesire este continuarea ostilitatilor. Flacara acestei convingeri a fost atit de mare incit populatia ce intra in contact cu multimea minerilor isi exprima simpatiile fata de actiunile grevistilor. In opinia minerilor Bucurestiul a devenit centrul nedreptatii simbolizind actuala putere de stat, populatia bucuresteana devenind un indirect inamic al revoltatilor. Propunerile de conciliere inaintate de stat au fost acceptate nu deaceea ca minerii au vrut-o, ci deaceea ca a vrut-o Miron Cosma carismaticul lider al combatantilor, prin hotarirea sa s-au oprit din mars mii de oameni, situatia in care Cosma nu ar fi vrut-o fiind un probabil inceput de razboi civil. Intelegerea a fost semnata si parea ca totul s-a sfirsit, insa nemultumirea gemea in inimele multiimi care a fost oprita din mersul sau spre simbolul nedreptatii : Bucuresti.

Conflictul a trecut doar in stare latenta, izbucnind din nou dupa ce liderul minerilor a fost condamnat la 18 ani de inchisoare. Cosma, ce prin potentialul sau carismatic poate incepe razboi civul, e arestat, minerii sunt alungati in custile sale si ar parea ca totul s-a sfirsit cu bine, insa evenimentele derulate doar au amplificat latentul potential distrugator al multimii nesatisfacute, si noile nelinistiri nu se vor lasa asteptate. Aici ar putea fi mentionat opinia lui S. Moscovitchi care spunea ca : ”Personalitatea sau individul aparte isi pastreaza statutul de obiect de cercetare predominant… Insa in lume se constituie si se foloseste psihologia multimii…Daca ar fi privite fara prejudecati razboaiele etnice, violenta in orase, conflictele rasiale si cele sociale, psihologia multimii ar fi recunoscuta forta lor de miscare. ”

Un alt fenomen ce tine de cele prezentate in aceasta lucrare ar fi reactia curzilor la arestarea liderului national Mustafa Odjalan. Acest fenomen ne demonstreaza inca odata rolul deosebit de importrant al unui lider carismatic in cadrul unei multimi si elucideaza masstabele puterii lui practic nelimitate asupra membrilor multimii dominate. Incercarea de a inlatura liderul amplifica reactia multimii ce ar putea fi comparat cu sindromul de abstinenta caci liderul este drogul multimii.

Elementul ce instituie influenta liderului asupra multimii este desigur misterioasa sa autoritate. In autoritate sunt reunite doua calitati ale liderului: convingerea sa luminoasa si curajul autentic. E ceea ce a aparut in gindirea germana si apoi in cea americana sub denumirea de “carisma”. Termenii de “autoritate” si “carisma” pot fi inlocuite unul de altul doar cu unele rezerve.

Pentru psihologia multimii autoritatea este o conditie a puterii, pe cind carisma luata in aspect istoric reprezinta o forma specifica a autoritatii. Cu alte cuvinte nu poate fi o situatie cind puterea ar depinde sau nu de autoritate. Orice putere se bazeaza pe ea: cind liderul isi sugruma autoritatea, nu-i ramine decit bruta violenta a unui tiran. Autoritatea depinde in primul rind de un dar initial, de o potenta innascuta ce nu se supune analizei.

E cunoscut ca de la unele personalitati de la nastere emana fluide ale puterii, natura carora e complicat de a o defini. Autoritatea carismatica are aceeasi provenienta ca si dragostea, ea nu poate fi explicata decit ca actiune al unui inexplicabil farmec.

Astazi majoritatea marilor cuceritori ai sufletelor nu mai au altare, dar ei au statui si imagini, cultul ce le este creat nu se deosebeste prea mult de un cult al trecutului. Incepi cu incetul sa patrunzi in filozofia istoriei doar intelegind esenta fundamentala a multimii: pentru ea trebuie sa fii Dumnezeu sau nimeni.